Vreau la restaurant

Nu, nu m-a traznit o foame la mai putin de 3 ore dupa micul-dejun, ci doar gandul ca meritam mai mult. Cu riscul de a cadea in banala comparatie „la noi in tara – afara / in strainezia”, vreau si eu servicii in restaurnate. (bine, bine-ar fi peste tot sa fie, dar la restaurant exista minunata treaba numita „bacisis”, iar io nu las bacsis decat pe meritate).

70818_maxVreau la restaurant un om care sa ma intampine si sa imi zambeasca, sa imi ureze bun-venit, sa nu ma simt de parca as da buzna nepoftita. Adica nu vreau greeter in stil american, baricadat dupa o tejghea inalta, dotat cu caietul de rezervari, ci pur si simplu sa fie chelnerii „pe faza” cand intra cineva si sa ii acorde un minut de atentie. Majoritatea se proptesc in fata ta cu un „buna-ziua” fugitiv si implacabila intrebare „aveti rezervare?”. Dar asa e pusa intrebarea ca iti vine sa incluzi in raspuns si cnp-ul si eventual adresa curenta. Nu mai departe de ieri eram asezati la masa, chelnerul ne lua comanda cand, cu coltul ochiului a vazut ca 2 „intrusi” (asa s-a purtat cu ei, nu ca si cu niste clienti) ocupa o masa, la geam. Noua ne-a adresat un politicos „ma scuzati un minut, va rog”, dupa care a strigat de acolo de unde era, a strigat de-a dreptul pana in cealalta parte a salii unde se aflau inculpatii: „aveti rezervare?”. Aia, muti „aaah, nu,nu avem”. „Atunci asezati-va altundeva, ca aia-i rezervata”. Dar tonul tonul ala sfidator si certaret, pe mine m-a cumintit tare tare. In locul lor, as fi plecat instant.

Vreau la restaurant ca fiecare om sa primeasca un meniu. Nu suntem in tabara si nici la biserica, mai multi intr-o carte. Daca nu-s „de-a casei” (si nu-s „de-a casei” decat la mine acasa…), cel mai probabil as vrea sa ma delectez in paginile colorate, scorojite, corectate cu pixul sau lucitoare ca la revistele cosmo ale meniului. Nu ca nu mi-as comanda aceeasi limonada sau ciocolata cu frisca precum mereu, dar totusi, nu as vrea sa ii suflu in ceafa partenerului de masa. 4 oameni am primit un meniu. Am mai cerut meniuri, ca abia se deschisese crasma si nu era puzderie de oameni. Am mai primit, un meniu….Ala a fost chelnerul care de la mine nu a primit bacsis.

Vreau la restaurant, respect si sinceritate. Daca io imi iau piept de pui la gratar sau o salata (rar, dar mai comand si de-astea) si comesenii mei te-miri-ce treburi grele, as vrea sa fiu intrebata daca doresc sa astept cu burta lipita de spate pana e gata ciolanul la cuptor. Din politete, desigur ca toata lumea ar incepe sa manance deodata, dar atunci nu-mi aduce talpa de piept de pui racita… Vreau sinceritate in ceea ce priveste continutul produselor. Nu sa primesc raspunsul „da’ io nu stiu cu ce e sosul, ca nu eu il fac!”. Papushe aducatoare de feluri de mancare, banuiesc eu ca meniul ala nu e gros cat Biblia, cu feluri nenumarate de mancare. Mai bine spune-mi sincer ca nu stii/ esti nou/ s-a schimbat meniul de curand, dar ca de indata vei intreba bucatarul. Inteleg ideea de „secretul nedezvaluit de bucatar”, niciodata nu as atenta la esenta si miezul bucatariei respective.  Si totusi, o prietena a cutezat sa intrebe care e diferenta intre „crevetii in sos” si cei in „sos aromat” . Raspunsul ne-a lasat proaste : „cei cu sos au un sos, iar la cei in sos aromat,sosul e mai aromat cu condimente”.WTF? Pe bune?!?! Nu mi-as fi dat seama intr-o suta de ani. Du-te nenicule la bucatarie, tine minte 2 condimente si ne inchizi usor gura, dar nu ne da palme direct asa, pe stomacul gol. Tot apropo de respect, nu ma lasa sa cred ca ai „toata gama X de sucuri” disponibila pentru stomacu-mi doritor de apa colorata si dulce, si apoi, la primele mele dorinte, sa imi raspunzi ca nu ai de nici unele. Am patit-o pe piele mea. Pana la urma l-am intrebat „da’ de care ai?”, iar enumerarea lui nu a cuprins mai mult de 3 variante. Pai spune-mi asta de la bine inceput si nu ma face sa imi fac vise desarte.

Vreau la restaurant, bun simt. Nu revin la chelnerul behaitor, ca e destul exemplu. Dar vreau sa ma simt clienta, nu ajutor de bucatar, incurca-lume ori sursa de amuzament. Nu sunt musafir, si nu sunt nici la mine acasa, asa ca fa bine si fa-ma sa inteleg de ce dau 15 lei pe o supa chioara, cand as putea sa imi fac cu 1 leu o supa la plic, acasa. Nu deschide usa si fa curent de sa imi suiere piticii, nu imi muta telefonul de pe masa ca sa pui tu tacamurile in locul unde ai fost dresat sa le pui. Cel mai probabil, nu vor sta mult in acea pozitie.

Vreau la restaurant, curatenie. Mai tare decat jegul general pe pahare, fetele de masa sau de pe la colturi umbrite, e atunci cand un restaurant e super misto in general, dar la baie se afla cadavrele tencuielii trecutului, tevi legate cu sarma si asezate la vedere, chiuveta mustind de apa predecesorilor mei sau, si mai rau, o putoare de nedescris. Sunt cateva restaurante unde mananc cu placere si unde merg de cate ori am ocazia, dar au niste bai asa … Nu mai zic.

Vreau la restaurant, demnitate. Pana una-alta, clar ca interfata locului sunt chelnerii. Ei, bietii, sunt in serviciul fiecarui limbric cu portfel si foame, dar nu slugile lor. Tocmai de asta as vrea cand intreb ce garnitura sau bautura imi recomanda langa felul ales, sa nu imi zica „ce va place, ca avem si din aia, si cealalta, si aia si aia”. Nu duuude, ia-ti soarta in maini si cu pretul vietii nu ma lasa sa beau langa ceafa vin spumant.

Vreau la restaurant, aer. Cald daca e frig afara, racoros daca am fost atat de toanta sa nu stau la terasa in miezul verii. Dar mai ales, un aer usor de respirat.

Vreau la restaurant, un ramas-bun. Daca ti-am platit, aia nu inseamna ca de acum stric aerul, asa ca nu sta ca si cucuveaua intr-un colt comentand cu colegul despre cat si daca ti-am lasat „ceva”. Eu mereu ofer feedback si de asta as vrea ca bucatarul sa stie cat de multumita sunt de ce mi-a pregatit. Pana una-alta, nu il voi vedea niciodata si nici nu ii voi putea da bacsis. Daca nu imi place ce am avut pe farfurie, mi-ar placea sa stie ca nu am apreciat carnea plutind in ulei si nici apa chioara ce se numea supa. Sunt restaurante unde ma intorc sa pap acelasi fel pentru ca imi place. Clar ca atunci cand spaghetele cu midii au avut gust de rantas (faina prajita in ulei), am anuntat chelnerul. Dar sunt toanta, trebuia sa le trimit inapoi. Le-am mancat,de foame. Data viitoare nemultumirea mea nu se va mai traduce doar in absenta bacsisului.

Cred ca in toata treaba asta cu mancatul „in oras” ar trebui sa fie o complicitate. Eu ca si client, nu voi fi nepoliticoasa sau sictirita, voi lasa bacsis si nu ii voi deranja pe ceilalti „consumatori”. De cealalta parte, bine ar fi ca norocosul de chelner care ma va lua in primire sa nu ma repezeasca ori prosteasca pe fata. Scopul meu nu e sa fac viata grea nimanui, dar nu ma pune la incercare. Sunt foarte sincera si expresiva, mai ales cu zenul sters pe jos.

 P.S. Imaginea e de aici.

About Andreea

Vorbareata si creativa, imi dau cu parerea, arat cu degetul si ma auto-ironizez.
Acest articol a fost publicat în Doar ganduri, Fun, Prostie 100% și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s