Clopotel

Era o vreme cand scoala incepea pe 15 septembrie, indiferent ca era luni, miercuri sau joi. Era o vreme cand copiii se imbracau frumos pentru aceasta ocazie, cu uniforme apretate cei mititei si „la dunga” cei „trecuti” de primii ani. Tot in acea vreme parintii aveau incredere in dascali, iar dascalii erau intr-adevar niste oameni cu carte.

Pe atunci, prima zi de scoala insemna emotie, promisiuni mai ceva ca „rezolutiile de anu’nou, flori si acel fain sunet de clopotel. Manualele erau asteptate cam ca un cadou, invelite fuga in copertile plasticoase, caietele erau repede etichetate, iar stilourile umplute din calimara (in cazul in care cuvintele subliniate iti sunt necunoscute, dexul te va lamuri, draga generatie 2000).

Astazi doar putzoii din scoala generala mai „servesc” deschiderea anului scolar, cei mari servesc mall, specialitati „eco” sau banale tigari in diverse dughene sau chiar pe strasse. Daca totusi se prezinta la scoala, o fac pentru a-si etala ultimele tzoale, accesorii, biciclete (yeah right, masina am vrut sa zic), i-phones/pads/etc. Cchiar! ce inspirati au fost cei de la Apple cu lansarea iphone5 chiar inainte de inceperea anului scolar. Pai cum altfel o sa iti motivezi odrasla sa invete; odrasla aia pe care oricum n-o prea bagi in seama, da’ stii ca macar asa iti mai asiguri cateva saptamani de parent-acting.

Ah da, si acum sa ne revoltam cu totii ca invatamantul in Romania e de cacao, sa profesorii-s prosti, ca puiutii dragii de ei scumpi copilasi nu au nicio vina.

Prima mea zi de scoala, 15.09.93, dilema mea: mami, unde merg eu la scoala? (ai mei oscilau la un moment dat daca sa ma trimita la cea de peste drum ori sa ma taraie dupa ei in fiecare dimineata cu masina pana in centru). Mami m-a informat ca voi merge la 2 pasi, trebuie doar sa traversez, si ca invatatoarea mea e tanara. Intrebarea mea de copil interesat de viitorul sau : „dar se machiaza doamna inv.?”…. mda, cred ca asta spune tot🙂

Si am mers la scoala, eu, super nerabdatoare. Stiam ca acolo mergi sa inveti sa citesti, sa scrii, sa socotesti si tot felu’ de alte treburi importante. Nu imi mai amintesc nimic nimic de la festivitate, stiu doar ca am intrat intr-o sala de clasa, ne-am asezat, pe mese aveam impachetate frumos manualele si n-a trecut mult pana ce mi-am ridicat mana si am intrebat: „da’noi cand incepem sa scriem?”. Da, chiar atunci. Moooama, cand mi-a zis invatatoarea ca in ziua respectiva nu faceam nimic de genu’….Adica pentru un om poreclit uneori si cu „mama eficientei”, sa aflu ca am mers intr-un loc doar asa, ca sa ne salutam, vedem, a fost de-a dreptul dezamagitor.

Iata si o poza din acea perioada de glorie: 

La tine cum a fost prima zi de scoala? Abia astept sa aflu!

P.S. Dragi bloggeri, luati-o ca pe o leapsa, daca vreti, abia astept sa citesc postarile voastre.

About Andreea

Vorbareata si creativa, imi dau cu parerea, arat cu degetul si ma auto-ironizez.
Acest articol a fost publicat în Doar ganduri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Clopotel

  1. Miruna Alexandra spune:

    Ploziciunea din generatia noastra avea imagnatie mai bogata, idei mai bune si intrebari mai inteligente. Eu nu am fot neaparat un argument viu al acestei afirmatii prin intrebarea mea de la inceputul clasei intai : „Mamica, de ce pe doamna invatatoare o cheama ca pe vaca lu’ tanti Doina?” Cu toate ca in ziua de azi multi mai stiu cum arata o vaca doar datorita Paulei, care nu face doar muuuu…😛
    Imi mai aduc aminte ca in prima zi de scoala am fost intrebati cum ne striga parintii. Am raspuns sincer, „Mirunica”. Dupa care am intrerupt urmatorul „candidat” din prezentare ca sa precizez raspicat „dar va rog sa imi spuneti Miruna pentru ca asa ma cheama”. Ah, despotismul in formare…

  2. Anda spune:

    Eu o iau ca o leapsa ca e prea fain subiectul sa las doar un comment😀

  3. Pingback: Prima zi

  4. Leo spune:

    Inainte de toate, mentionez ca sunt nascut in 91. Asta ca sa subliniez faptul ca am prins si vremurile unde se mai respecta ideea de prima zi de scoala, dar si ce-a fost dupa. Prima mea zi de scoala a fost in 98. Atunci uniforma era lege pentru toata lumea. Sechelele comunismului inca erau proaspat impregnate in mentalitatea nostra de republica democrata. Si am tinut-o cu uniforma pana prin clasa a10a. Incepea sa mi se acreasca. Ulterior, pe la 17-18 ani am vazut, ca lumea nu e chiar asa ca in povestile lui Ion Creanga, sau ca in poeziile lui Eminescu…. din contra, se aseamana mai mult cu cea din romanul Ion, de Rebreanu. Sarind peste lectia de literatura, fiind putin atrasi de ce mai este nou, si uniforma s-a schimbat, nu mai zic elevii. Pacat de profi, multi dintre ei, au ramas pe stilul vechi,
    Cravata (obligatorie) nu mai avea acel nod mic precum pionierii lu nea Nicu, ci unul mai mare, ca sa nu se confunde cu o esarfa. Camasa alba nu mai era inchisa pan’ la ultimul nasture, (de simteai ca te sufoci cand dadeai Teza la mate, si deja te vedeai cu belele la final de semestru) ci lasat liber, dand un aer mai tineresc, mai liber. Pantalonul ala de stofa, ce ne-a mancat zilele timp de aproape 10 ani, s-a schimbat in ceva mai drept, si clasic. Insa de cele mai multe ori, s-a rezumat la blug. Mama nu avea bani de dero d-ala bun, sau de schimbat perechile atat de des.
    Sacoul nu mai era d-ala larg, de ziceai ca aveai epoleti. Ci mai pe corp, cu mai putin nasturi, nu pana sus, sa se vada cravata aia, ca doar nu o porti degeaba.
    Si inevitabil, a urmat si telefonul. Tot prin primul an de liceu. Da’ n-aveam d-alea scumpe. Cred ca 3310 si 1112 erau telefoanele pe care toata lumea le gasea in talcioc, sau la tiganu’ din colt care facea si el un ban gramada.
    Cu toate astea, nu prea ne dadeam importanti ca saracia ne tinea mai uniti, dar ne bucuram ca incepea lumea sa nu ne mai priveasca drept „saracii de ei”, si eram mandri ca scapam de eticheta comunista si impregnata a primei zi de scoala. Emotiile erau totusi cam la fel…
    Nu ne bucuram ca revedeam toti profesorii, ci doar o parte din ei. Ca asa-i la scoala… Dar mai mult te bucurai ca il vedeai pe colegu’ ala din spate, care se chinuia sa treaca, si pana la urma reusise. Si nu neaparat cu spaga. Dumnezeu mai si vede.
    Si a venit si loteria numita Bacalureat-ul. Cum de il numim loterie? Pai.. e imposibil sa stii tot la toate materiile. Plus ca mai conteaza si ce subiect iti pica, ca sa nu mai vorbim de comsia care ti-o corecteaza. Deci, cum am spus : Loterie. Depinde cate „numere” nimeresti.
    Si-a urmat si facultatea. Iar prima zi de scoala nu mai presupunea uniforma. Insfarsit ! Fiecare cum se simte el bine, si dupa posibilitati. Insa nimeni nu se uita la tine sui ca n-ai iPhone, ca pe ceasul tau scrie „quartz”. Poate doar intepaturi de genul : ” ai observat cu Vuitton-ul tau, nu are cate T-uri trebuie?!
    Si normal ca nu mai ai chef sa-i vezi pe profi, caci asta ai facut timp de ani de zile. Si-i normal sa te saturi. E normal sa vrei altceva. Si oricum faci altceva decat sa ii vezi pe profi. Te duci la cafele, sucuri, biliarduri, sau ce-ti trece prin cap. Din cauza asta prima zi de scoala incepe sa-si piarda din farmec : faci aceleasi lucruri.
    Lucrurile se mai schimba. Incercam sa uitam de sloganul „Sa traiasca si sa creasca scumpa noastra patrie”. Defapt ne-am dat si noi seama, cam tarziu ce-i drept. ca Mircea Badea defapt avea dreptate. Noi traim in Romania, si ne ocupa cam tot timpul.

    Timpul trece. Asta nu inseamna neaparat ca vor veni vremuri mai bune.

  5. Pingback: Of Big Bang Theories « 21st century-style idealism

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s