Rutina care ucide

Nu voi intra in detalii medicale. Mai degraba e o confesiune. Ma simt amortita in cea mai mare parte a zilei. Aia care conteaza. „Métro, boulot, dodo” zicea titlul unei lectii de franceza din clasele primare. Pe scurt, rutina zilnica, fuga inspre si dinspre mijloace de transport, casa, munca. Pana la urma, nu cam tot asta facem toata ziua?

Dimineata – citesc  / gatesc / exercitii pe salteaua de fitness / leneveala / stat cu degetul in nas. Apoi dus, inevitabilul mic dejun, pragatit de munca. Naveta 25-30 min.

Munca – aceleasi taskuri, cam in aceeasi ordine, pranz, munca in continuare. Uneori mai pranzesc in oras, dar de cele mai multe ori ma prezint cu caserola la datorie. Mereu sper sa „prind” un ceas in care sa citesc ceva pentru mine, interesant si revelator. Eventual sa ma desteptatesc, dezmortesc, ridic spiritual si omeneste. De fapt, butonez acolo mereu mereu in speranta sa nu mai vad niciun mail intrand in casuta si fiecare pe care il rezolv si arhivez, e o mica victorie personala. Dar sunt doar robotelul de dupa taste si cam atat.

Se apropie ora 6. Plimbare 10 min catre parcare, naveta, acasa.

Uneori imi fac si ceva planuri dupa munca, dar rar, pentru ca nimic nu ma atrage mai tare ca ideea de a sta tolanita seara. La un film, la cetit, la povesti, la privit tavanul. Cumva, seara, e cam ca dimineata, doar ca-s mai lenta.

Si apoi vine weekendul si ai impresia vineri seara ca vei face toate cele prin casa (inclusiv tort cu 7 etaje si eventual curatenie in pod/ boxa etc 🙂 ), citit, film, quality time cu cei dragi, poate un pensat sau epilatul mainilor, de ce nu un curs de limbi straine si 2 ore de scrima, toate nu inainte de a fi facut 2 x 5 km in vreun parc, ca no, tot e timpul frumos. Pana la urma, de cele mai mult ori, bifez chestii prin casa, cumparaturi dupa de-ale gurii, o plimbare sau un film si ceva pagini dintr-o carte. Uneori mai avem si musafiri. Chiar e fain atunci. Oricum, orele se compreseaza si se face duminica seara si imi dau seama ca  mda mda, s-a cam dus si weekendul asta.

Nu astept weekendul si nu ma ingrozeste ziua de luni, nu vreau sa treaca mai repede zilele, orele, minutele, pentru ca stiu ca doar le pierd, sunt ale mele, pleaca si nu se mai intorc. „Mi-ar placea” si „Voi face asta” sunt la lumi distanta una de cealalta, „Nu am timp” e cam in aceeasi galaxie cu „Mi-ar placea”, pe cand „Voi face asta” e la jdemii de galaxii distanta de ele. E usor sa nu, e usor sa lasi sa treaca toate, sa astepti pauza de pranz band cafeaua de dimineata, concediul atunci cand esti in weekend, ziua de vineri cand e de-abia marti. Prezentul e aici si tot nu facem nimic in el, din el. Eu am preferat sa scriu despre cum sunt amortita, decat sa ma scutur un pic. Postarea asta e un fel de emblema a procrastinarii si self-pity ce ma mai cuprinde uneori. Bine ca macar nu sunt singura cu „problema” asta. Misery loves company.

Anunțuri
Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Inca am intrebari…

Ma pregatesc fara graba pentru petrecerea de Revelion. Intind mana spre parfum. „La vie est belle”. Nu pot sa nu ma gandesc cat mi l-am dorit, ca m-am bucurat pana la lacrimi cand l-am primit. In 2015. O femeie ar rade oricand de mine; consum parfumurile in ani. 3 zile din 4, uit sa ma dau. Si totusi, in seara asta, cu „La vie est belle” voi „trece cumpana dintre ani”. Sau cum o fi expresia goala pe care o tot aud la stiri.

Viata e frumoasa, viata ar putea fi si mai frumoasa. Mai putin cand nu e. Am 30 si nu stiu cum, dar imi amintesc ca, mica fiind, vedeam lumea de 30 de ani cam batrana deja, cu toate „tiglele asezate pe casa”, cum se zice. De fapt, pe cei trecuti de 25 de ani, ii vedeam deja adulti cu acte in regula, cu probleme adevarate, cu griji importante si tot asa. Ii vedeam ca pe niste oameni seriosi, sobri, neamuzanti si fara simtul umorului. Dar, mai ales, fara intrebari; niste oameni care aveau deja toate raspunsurile.

Oare eu cand o sa incetez sa imi mai pun intrebari? Despre mine, despre ce si cum fac, despre ce ma desparte de ceea ce imi lipseste,despre cine sunt, de fapt. Clar nu am raspunsuri. Aproape nici unul. Ma tot adancesc in ganduri si ipoteze, in vise cu „ce-ar fi fost daca”, in intrebari care incep cu „de ce eu?”

Am bifat cateva chestii frumoase pana la varsta asta, unele pe care multi nu le vor bifa vreodata, desi si le doresc atat. Nu ca ar fi meritul meu, nu ca as fi vreo „speshul”. S-a intamplat sa iau niste decizii cu un final fericit. Si, in egala masura, mai raman momente pe care nu stiu de le voi trai vreodata, desi mi le doresc atat. E amuzanta viata asta, cu jocurile ei. Totul e un joc. La vie est belle.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Manichiura semipermanenta. Parerea mea

Dupa experimentul unghiilor cu gel, am facut si cateva incercari cu manichiura semipermanenta:

2014: mai-august: record de 2 zile pana mi s-au rupt „prin carne” 2 unghii. In rest, aratau ok vreo saptamana poate…. Am renuntat pentru ca mi se parea prea de tot sa platesti cateva zeci de lei pentru o manichiura de o saptamana, poate doua, perioada in care unghiile nu isi pastrau aspectul ala „impecabil” (ma gandesc la reclama de la Ariel ha ha).

2016: septemebrie- octombrie : am fost la doua tipe diferite. Prima data le-am tinut 2 saptamani. Fiind rosu, mai „completam” varfurile sarite cu oja din dotare. Cam asta fac si momentan. In schimb, la pedichiura m-as mai duce asa, pe durata verii. Se pastreaza frumusel.

Inchei cu succes capitolul manichiurii semipermanente. Succes pentru mine, ca am realizat ca nu are niciun sens sa pierd vremea prin saloane, sa caut manichiuristele de top, cand pur si simplu unghiile mele sunt ca intotdeauna: casante si se exfoliaza ca toti dracii, orice fel de oja pui pe ele. Fie ea de 5,10, 35 sau 50 de lei, cu „procesul” avand loc la salon sub lampa sau ba. Imi asum ca uneori voi fi data cu oja, alteori nu. Si e ok. Am si altceva mai bun de facut decat sa ma preocup de exprescentele cornoase, oricat de dragi mi-ar fi ele cand sunt colorate in fel si chip.

Cum se da oja semipermanenta jos?

A. Ai nevoie de acetona, folie de aluminiu, vata/ dischete demachiante, o pila de carton si rabdare. Inmoi vata in acetona si acoperi bine unghia, apoi infofolesti totul bine cu folie de aluminiu. Tii totul „la incubator” vreo 10-15 minute. Simti cum degetul si unghia se inclazesc; de se senzatia (prea) neplacuta, ia nebunia jos. Apoi „razi” cu laterala pilei sau cu ce consideri lacul. Nu va veni jos decat stratul de suprafata, motiv pentru care dupa, va trebui sa manuiesti dibace pila, pentru a indeparta cat mai mult din el si cat mai putin din unghie. „Distractia” poate dura si jumatate de ora.

B. La salon

Si da, vei ramane cu niste unghii sensibile si vai de ele, oriunde vei decide sa faci procedura. Dar banuiesc ca te-ai gandit la aspectul asta inainte sa te apuci de mani semipermanenta. Da-i cu ulei de galbenele, masline, cocos etc, ceva crema buna si grasa, pardon hidratanta. O sa isi revina ele. Candva. Si bea multa apa! Nu stiu cat bine face unghiilor, dar sigur nu iti strica.

Iata si rezultatul final:

kk

Publicat în Doar ganduri, Unghii | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

In lift? Poti sa si taci

Spatiul e mic si cu lumina dubioasa, esti in drum spre ceva, important sau nu. De lene sau din motive practice, nu folosesti scarile. E ok. Dar de ce oamenii tin mortis sa schimbe politeturi? Daca nu ne-am vazut in veci, nu ne stim, cel mai probabil nici nu ni se va schimba viata in urma acestei intalniri spontane si efemere, de ce sa „hi hi bla bla” cele 3 etaje? E ciudat deja faptul ca trebuie sa imparti spatiul ala mic si luminat dubios cu inca o persoana; nu mi se pare ca situatia va deveni cu nimic mai putin stanjenitoare dupa cateva vorbe „alese” despre vreme sau ziua calendaristica.

Nu prea cred eu in dragoste la prima vedere, asa ca, daca viata imi aduce un om langa mine in lift, cel mult ii zambesc politicos cautand un colt in care sa ma scufund  si astept cumintel sa ajung la etajul dorit (asta daca imi amintesc sa apas butonul). Si tot la fel de la colt si in patratica mea as sta si daca as calatori singura.

Comunicarea, imi place dar doar daca spune intr-adevar ceva. Voi vorbi, voi saluta doar acei oameni carora vreau sa le adresez cuvinte, ale caror cuvinte inseamna ceva pentru mine, pe care ii stiu dupa nume, nu doar dupa aratare. Si mi-e de ajuns.

Publicat în Doar ganduri, Fun | Etichetat , , | Lasă un comentariu

Etape – lapte de cocos

M-am incumetat si am facut lapte de cocos. E nevoie de o nuca de cocos ca sa obtii vreo 700-800 ml de lapte la final. Ai nevoie de un robot de bucatarie si de un blender pt operatiunea asta.

Alegerea nucii de cocos : musai atentie cand o alegi. Cateva aspecte:

  • Nuca de cocos e destul de greuta, asta e un prim indiciu
  • Sa nu aiba crapaturi pe coaja, ca atunci sigur e „deteriorat” continutul
  • Daca o scuturi, sa auzi ca suna apa inauntrul ei, ca altfel inseamna ca e seaca, stricata etc.
  • De asemenea, e important de stiut ca cei 3 „ochi” ai nucii de cocos trebuie sa arate intacti, fara scurgeri sau urme de mucegai.

Oricum, e o loterie atunci cand o cumperi, dar sfaturile astea le-am gasit pe net si dupa ele ma ghidez.

In primul rand, cu varful unui cutit cauti care dintre cei 3 „ochi” e mai usor de strapuns si apoi scoti lichidul afara. Are o aroma placuta.

Desfacerea nucii de cocos: nu e un chin, cu un cutit / ciocan se rezolva treaba rapid. Am urmat sfaturile conationalului de aici.

Scoaterea miezului (pulpa, carne, ii zici cum vrei): poti sa te inarmezi cu un cutit cu varful rotunjit si scobesti frumusel pe langa coaja. Eu am pus-o putin in microunde si s-a desfacut ceva mai lesne. Nuca de cocos are intre pulpa propriu-zisa si coaja exterioara un invelis lemnos, comestibil. Unii aleg sa renunte la el, dar eu l-am folosit.

Prepararea laptelui:

  • pui la robot bucatile de miez (eu le-am taiat in bucati de pana la 5cm ) si le faci marunte marunte
  • intr-un recipient de 1L-1.5L, pui vreo 300-400 ml apa calduta (nu fierbinte, ca amareste cocosul)
  • se blenduieste cocosul cu apa, apoi se pune tifon pe gura unui alt vas si se scurge amestecul cu grija, pt ca pulpa zdrobita sa nu ajunga in lapte. Aceasta etapa dureaza cel mai mult, dar e cea mai importanta.
  • dupa ce tot lichidul a fost separat de miez, se adauga inca 400 ml de apa calduta
  • optional: se pot adauga curmale sau miere, pt a-l indulci. Eu l-am lasat simplu
  • dupa o zi, se va alege grasimea (untul) deasupra. Se poate folosi la gatit sau se poate amesteca cu restul laptelui, pt a fi mai consistent

Cu lapte de cocos, am pregatit delicioase smoothieuri pt mic-dejun: 1 pahar lapte de cocos, 1 pahar iaurt, o banana, o mana de fructe de padure; totul in blender. Ies 2 portii.

kk

Am mai pregatit in trecut si lapte de migdale. Aici, pasii.

 

Publicat în Fun, Uncategorized | Etichetat , , , | Lasă un comentariu