Iata-le:

• “Ca va et toi” nu e neaparat o intrebare, poate fi si o afirmatie buna de inceput ziua cand n-ai chef sa zici, de fapt, cum te simti;
• Salutul nu se rezuma doar la cuvinte, e neaparat insotit de o strangere de mana sau un numar par de pupici (cu cat mai multi pupici, cu atat mai apropiat de persoana respectiva esti, un fel de “friendometer”)
• Daca vei comanda un steak, fii sigur ca-l primesti in sange, mult sange (nu, n-o stiam nici pe asta!)
• Branza poate fi servita in loc de desert sau inaintea lui
• Copchiii sunt super-mega-foarte galagiosi in autobuze/pe strada, iar agitatia lor creste exponential atunci cand aud o limba pe care nu o inteleg (am patit-o pe pielea mea, more than once)
• Pe de alta parte, adultii sunt impresionati de faptul ca o persoana poate vorbi si o alta limba in-afara de cea materna
• Balerinii fara sosete pot fi asortati unei pufoaice in toata regula. Serios acum, se presupune ca in Franta toata lumea e pe catwalk, nu?!
• Reciclarea e luata foarte in serios
• La birou nu se discuta lucruri personale, cu foarte putine exceptii. Sa nu te mire daca oameni ce sunt colegi de 20 de ani nu stiu cati copii are unul ori altul, unde locuiesc (in ce oras, that is). Profesionalism, I get it, dar suntem oameni, nu roboti
• Vorbesc chiar mai rapid si mai abreviat decat ma asteptam
• Desi celebri pentru bucataria lor, francezii nu mai gatesc in adevaratul sens al cuvantului, martor stand cosul fiecaruia de cumparaturi: semipreparatele sunt la mare cautare. Daca vrei mancare made in FR. pe bune, mai degraba cauti un restaurant ca lumea.

Ca turist nu ajungi sa cunosti un neam, doar contactul autentic cu oamenii “in mediul lor natural” te ajuta sa sesizezi nuantele, sa vezi particularul si sa iti formulezi propriile concluzii.

Goana dupa aur ii pune la drum pe doi tineri. Cu mintea necoapta, sper ei, ca toti ceilalti in vremurile respective, ca aurul ii va face sa aiba tot ce si-au dorit. Si totusi, drumul le e intrerupt de o “vizita” la inchisoare. Unul din ei fuge, dar bunaciunea de protagonist, responsabil si cu principii (cum altfel putea fi?!?), decide sa ramana si sa isi ispaseasca pedeapsa. Ceea ce ar fi trebuit sa fie “munca in folosul comunitatii” ii aduce in fata ochilor femeia de care se va indragosti.

Acum ma intreb eu, cat de “peaceful” poate fi viata cand o traiesti in armonie cu ritmul naturii, cand lipsa energiei electrice te mana afara cat era ziua de lunga, cand duminica era o zi intr-adevar de odihna, traita cu familia. E clar ca nu ne putem rupe de lume, ca nu putem fugi in salbaticie si sa speram ca vom supravietui acolo, ca doar nu suntem Bear Grylls. Si totusi, dreaming costs nothing.

Si totusi… “The BBT” m-a dezamagit in ultimul episod. Ma plangeam prin septembrie de gang bangul din “Private Practice” (aici) iar acum mi se pare ca producatorii “The BBT” lalaie povestea prea mult. Dupa ce prin sezoanele 2-3 un el si o ea au fost impreuna, s-au certat, s-au impacat, acum, la mijloc de sezon 5 astia 2 reincep sa se gandeasca “ce-ar fi oare daca ne-am impaca”… a miliarda oara? Seriously? Chiar nu mai sunt glume faine de facut? Actori de “angajat”? Joc  original de cuvinte?

Cei care suntem fani ai serialului iubim tocmai faptul ca au reusit sa faca din niste geeks niste personaje adorabile. But no, totul trebuie sa se reduca la sex, carnal, goliciune.

Do you need some wood?

Pro: costume colorate, decoruri feerice (more than one), reputatia corpului de balet

Nu asa pro: micile desincronizari si usoara aterizare pe o aripa a unei balerine. Dau vina pe scena poate prea mica pentru amploarea spectacolului.

Impresii: culoare, miscare, gratie. Balet!  Raman de fiecare data inmarmurita la vederea finetii in miscari, a expresivitatii corpurilor in permanenta nestare. Iar sa vad toate astea pe gheata, e intr-adevar frumos. Frumos.

Aici se gasesc deja accesorii colorate, vesele, al caror scop este sa iti faca ziua mai frumoasa si tinuta unica; iar aici vei gasi povestea.

Totul a inceput cu putin roz…

Revin la mine. De miercurea-joia trecuta a inceput sa ma schingiuiasca o tuse. O tampita de tuse. Joi-vineri i-am cam dat “ignore” dar deja pe vineri seara a trebuit sa-mi recunosc infrangerea: “sunt racita”.

Asadar, iata o lista a leacurilor babesti si mai putin ortodoxe pe care le-am incercat:

• gargara cu sare (asta e buna si pentru cei care au mancat ceva nasol si le e greata, provocandu-le …. expulzarea bolului alimentar)
• ridiche + miere (bleach aroma)
• galeti de ceai cu miere (n-as vrea sa mai beau ceai cu miere anytime soon, desi imi place mierea foarte mult)
• gargara cu apa de gura (asta e chiar funny de facut, ca faci niste balonasee)
• infuzie cu strov (adica cu un fel de ceai de fan)
• infuzie cu tinctura de eucalipt (varianta moderna a remediului de mai sus)
• baie la picioare cu strov + sare mare (ce poate fi mai placut decat sa lancezesti?)
• baie cu sare (asta e singurul remediu ce mi-a placut si mie cu adevarat)
• dormit extra-imbracata (un mic eschimos)
• consum de fructe (like!)
• stat in casa 2 zile (dislike)
• tinctura de propolis (asta l-am folosit in trecut, am uitat de el tura asta)
• caldura in zona gatului (brought to me by o sticla cu apa fierbinte)
• mancat ceapa si usturoi : la “remediul” asta e posibil sa fiu imuna, eu oricum mananc ceapa si usturoi foaaarte des.

Cert e ca pana nu mi-am sunat medicul de familie si mi-a transmis o “schema de tratament” nu am avut rezultate prea vizibile cu cele de mai sus.

Eu sunt mare fana a ideilor de la bunica in ceea ce priveste tratarea anumitor boli, dar raceala asta nu m-a lasat nicicum sa fiu eco-bio-organica si a trebuit sa dau pe gat farasul de pastile ca sa ma simt mai bine. (Eurespal, Paracetamol, Mucosolvan, Homeovox si un sirop).

Tu ce leacuri babesti mai stii?

• As mai da o sansa unei persoane pe care am ranit-o inutil. Anii tineretii.
• Nu as mai invata la toate materiile si m-as axa pe ce ma intereseaza – copil responsabil si constiincios ce-am fost.
• Certificarea (in?)competentelor lingvistice – si acum regret ca n-am facut-o. Mi-ar fi deschis cateva porti côté job, sunt convinsa.
• As face un sport. Doamne, ce rau imi pare ca nu am insistat pe langa ai mei sa ma transporte la antrenamente de volei/aerobic sau ce altceva se mai putea face in Toplita-mi natala.
• As invata sa citesc. Sa citesc literatura adevarata. Acea literatura pe care nici pana in zilele noastre nu am gustat-o cu adevarat.

Leapsa o dau mai departe catre Claudia.

Serios acum, la ce ne foloseste? La ce ne foloseste sa stim tot? Nu ca nu mi-ar pasa de incendiile din Chile ori de taifunul din Zimbabwe, ma gandesc cu mila la oamenii care sunt afectati de acest tip de catastrofe, dar zau daca am cum sa ii ajut. Si atunci la ce bun sa stii? Doar sa iti amarasti gandurile?

Dar tu cand mai ai timp sa gandesti, sa citesti o carte buna. Cand mai ai timp sa fii?

Prea multe noutati, prea multe informatii. Inutile de multe ori. Ia o pauza. Inspira, expira. Da-i timp capului tau sa ia o pauza si el.

Prima data am zis sa mergem la Marty, in Iulius, ca oricum nu ajunsesem niciodata in partea aia a mallului. Asadar, ne-am indragostit de supa lor “asiatica”. Ceva… nemaipomenit: picant ca naiba, taietei finuti, creveti mari cat deshtu’ al mare si ceapa verde aruncata ca la intamplare pe farfurie. Felul doi a fost bun, aspectuos, aratos, dar nu mai conteaza sa povestesc acum despre el. Ciorba aia a fost de inscris in cartea amintirilor “gustative” de care nu ai vrea sa te desparti.

Si am mai vrut, si mi-era pofta, si am mai mers la Marty. Azi. De data asta pe Horea, ca sa mai schimbam locatia. Si am mai comandat iar ciorba cu pricina. Marty e Marty da?Meniul e the same. Dar bucatarul nu. Concluzie… m-am trezit in fata cu o zama urland a miros de ceapa, cu mazare in ea, si cu taietei zdrobiti, si…..fara ceapa verde!!! Si, tragedia …. crevetii erau mici cat urechile papusilor. Jur ca mi-a venit sa o intreb pe chelnerita daca bucatarii au drept de a interveni in retete. Dar mi-era sa nu primesc in felul doi si ceva expectoratii de personal nemultumit. Si am mancat-o. Dar nu cu aceeasi bucurie. Si mi-e asa de ciuda ca mi s-a distrus o amintire atat de placuta.

Dar razboiul nu e pierdut, voi mai merge in Iulius, poate acolo voi regasi gustul ala.

Ma simt ca un Proust care nu cauta timpul, ci gustul.

Am schimbat un job, am vazut un oras nou, am invatat sa fac sarmale si cozonaci. Sunt puncte pe care le-am bifat tot in 2011. Liniste

Am cunoscut oameni superbi si am ras pana am simtit ca fac poc. Fericire

Iubesc si cred in continuare ca lucrul cel mai important in viata e sa faci sa iti fie bine. Iubire

Din suflet iti urez sa ai parte de tot ce e mai bun, intotdeauna.

Sper ca vei ramane alaturi de mine si in 2012 si iti multumesc pentru ca ma citesti, de 4 ori mai mult in 2011 decat in 2010.

P.S. Urmeaza ceva nou, colorat