Italienii sunt cei care îi spun astfel “revelionului”. Noi îi mai spunem şi “anu’ nou”. 
Cred că suntem mai optimişti decât “macaronarii”. Cu toate astea, eu zic că tot italienii au mai multe motive să fie happy decât noi. Doar la ei e 60% din patrimoniul mondial Unesco, ei n-au nu-ştiu-câte miliarde de euro de datorie la FMI şamd…
Până una alta, mâine e ultima zi din 2010, ultima zi când îţi poţi duce la bun sfârşit planurile făcute anu’ trecut. Niciodată nu mi-am făcut planuri prea detaliate, prea precise, de pe un an pe altul. Ai putea zice că e bine ori rău. Habar n-am.. Cum e mai bine? Să planifici tot în ultimul detaliu sau să te laşi în bătaia vântului?
Ştiu sigur că, oricâte planuri faci, “socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg”. Trăim împreună cu alţii, ce fac ei ne influenţează într-o mai mare sau mică măsură, aşa că n-ai cum crede că totul va ieşi exact aşa cum ţi-ai închipuit, conform planului.
Clar că nu e bine nici să faci exact inversul, că te trezeşti bătrân şi fără amintiri. Nici chiar aşa.
Măsură în toate. Nici prea prea, nici foarte foarte. Îmi doresc pentru 2011 să găsesc înţelepciunea şi să am puterea de a lua deciziile necesare pentru a avea un trăi plăcut.
Tu?







